HR Data Analytics – beneficiile analizei datelor de HR pentru managementul al performanței

16 Iulie 2023

Evoluția tehnologiei din ultimii ani a determinat o serie de schimbări importante și la nivelul departamentelor de resurse umane și a adus soluții ingenioase de automatizare a proceselor de HR, cu soluții software HR Analytics.

Software-urile HR integrează prioritar funcționalități destinate eliberării de sarcinile repetitive în cadrul departamentului HR dar și pentru rapoarte HR Data Analytics pentru eficientizarea deciziilor de business. Vorbind despre salarizare, pontaj și administrarea personalului, toate aceste trei procese pot fi automatizate și interconectate, astfel încât munca repetitivă să fie minimizată, informațiile și algoritmii de calcul să fie permanent actualizați iar rezultatele procesării datelor să fie cât mai corecte.

Să ne amintim însă că trăim in epoca review-urilor pe Google și Amazon, că putem chema un taxi dintr-o aplicație și putem face training-uri online, pe orice temă, continuându-ne dezvoltarea personală. Ca atare, managementul modern al resurselor umane nu se limitează doar la automatizarea acestor procese “core” de administrare de personal, pontaj și salarizare.

Soluțiile HR care percep oamenii ca pe cele mai importante resurse ale unei companii adaugă și funcționalități din zona de talent management. Vorbim aici despre recrutare și onboarding, managementul performanței, al activităților de formare sau comunicarea internă. O soluție de analiza informației, așa cum este o funcționalitate de HR Analytics, este, de asemenea, un instrument prețios pentru profesioniștii HR.

HR Analytics Platform este o soluție software în cloud care îți va permite să colectezi, organizezi și să validezi informațiile legate de activitățile specifice departamentului HR, așa cum sunt recrutarea, trainingul, beneficiile oferite angajaților, relațiile dintre angajați, gradul de retenție sau evaluarea performanțelor acestora. Funcționalitatea de HR Analytics va converti datele în informații ce conduc la insight-uri valoroase, putând fi un diferențiator într-un mediu competitiv de business.

Vorbim deci, pe de-o parte, de informații care contribuie la optimizarea activității departamentului HR. Mai mult decât atât, se poate obține o imagine de ansamblu a tuturor factorilor care influențează modul în care organizația interacționează cu candidații și angajații săi.

Managementul performanței și analiza datelor de HR – rolul lor în creșterea organizației

Un sistem de management al performanței angajaților are mai multe obiective. De la evaluarea personalului în raport cu așteptările pe care le are organizația de la acesta, la identificarea talentelor și recompensarea angajaților în funcție de meritele acestora, încurajându-se performanța sau transparența.

Evaluarea performanței cu ajutorul unei aplicații de managementul performanței angajaților este un element cheie într-o organizație. Evaluările pot avea loc cu frecvența dorită de fiecare organizație – anual sau de mai multe ori pe an. Odată cu analiza eforturilor depuse de angajat de-a lungul anului, se vor seta și obiective noi pentru anul sau perioada următoare.

Existența unui sistem eficient de evaluare a performanțelor angajaților este vital pentru dezvoltarea unui business. Aceste evaluări periodice și agregarea datelor cu o soluție software HR Data Analytics, contribuie la creșterea productivității și a calității muncii și au totodată rolul de a lua pulsul fiecărui angajat în relația cu organizația și viitoarele planuri de carieră.

Gradul de motivare a personalului va fi mai puternic atunci când deciziile privind promovările sau creșterile salariale vor avea ca punct de pornire o evaluare corectă, obiectivă, bazată pe analiza datelor existente privind activitatea lor. În plus, angajații vor performa mai bine la locul de muncă atunci când obiectivele sunt clar formulate, fiecare înțelegând care sunt așteptările companiei vizavi de activitatea sa și putând totodată să dea feedback legat de activitatea de zi cu zi și procesele în care e implicat.

Citește și: Cum alegi o aplicație de managementul performanței și care sunt beneficiile automatizării acestui proces pentru organizația ta?

HR Data Analytics: cum te ajută analiza datelor HR în managementul performanței?

Analiza datelor de HR poate fi unul dintre elementele cheie ale întregului proces de management al performanței. Ai mai jos câteva domenii cheie în care performanța unei companii poate fi susținută de o platforma software HR Data Analytics.

1. Îmbunătățirea procesului de recrutare

Un instrument de HR Analytics te va ajuta să selectezi acele profiluri de candidați ce se vor plia cel mai bine pe valorile companiei pe care o reprezinți.

De exemplu, în cadrul unui proces de recrutare analiza datelor poate porni de la valorile și performanțele actualilor angajați, sau de la profilele celor identificați ca foarte valoroși pentru companie. Automat, vor fi selectate CV-uri care vor avea un profil asemănător cu cel al persoanelor care performează deja în cadrul organizației.
În acest fel, vei câștiga timp, eliminând automat aplicațiile care nu corespund. Poți utiliza acest timp pentru evaluarea profesionistă a candidaților potriviți.

2. Un mai bun grad de retenție a angajaților

Una dintre cele mai mari provocări pentru departamentul HR, dar și pentru managementul organizației, este îmbunătățirea gradului de retenție a angajaților. Motivele pentru care gradul de retenție nu este unul mulțumitor sunt foarte variate și adesea interconectate. Acestea pot depinde de remunerație și beneficii în general, dar și de cultura companiei, stilul de management, leadership sau de modelul de business.
Motivele pot ține, de asemenea, de absența cunoștințelor necesare desfășurării activității. Această situație poate fi remediată prin programe de training, impunându-se eventual și selectarea mai atentă a noilor angajați.

Pentru a pune în practică o strategie eficientă de creștere a gradului de retenție, ai nevoie de identificarea acestor motive. Analiza datelor de HR realizată profesionist, utilizând un instrument de HR Analytics, îți va arăta care sunt problemele. Analiza datelor te va ajuta să iei decizii informate, adresând în mod eficient problemele existente.

Citește și: Simplifică administrarea personalului cu un soft croit după nevoile tale

Rezultatul cel mai important? O reducere de ansamblu a costurilor cu oamenii, la nivelul întregii organizații. Se evită noi costuri cu recrutarea, onboarding-ul și formarea noilor candidați, integrarea lor în echipe, alături de reducerea costurilor generate de lipsa temporară a oamenilor pe pozițiile vacante. Așa cum, pentru vânzări, costă mai mult să aduci un client nou decât să menții unul deja existent, la fel și în resurse umane costă mai mult să aduci un nou angajat decât să-l folosești mai bine pe cel existent.

3. Monitorizarea în timp real a performanțelor angajaților și posibilitatea luării unor măsuri imediate

Atunci când ai la dispoziție un software HR cu un instrument de analiză a informației, poți monitoriza în timp real performanțele angajaților. În acest fel, măsurile luate vor fi rapide, înainte ca derapajele să devină adevărate probleme pentru companie.

Prin intermediul unui software HR cu un program de management al performanței, obiectivele angajaților vor fi mai clar formulate, măsurabile și ușor de monitorizat. Analiza datelor va identifica rapid zonele cu probleme, iar deciziile luate vor fi mai rapide și mai ușor de pus în aplicare, având un suport ce nu poate fi contestat.

Citește și: Cum construiești cu managementul performanței rezultate mai bune și o echipă mai puternică

4. Sesizarea rapidă a tendințelor și o mai mare acuratețe a previziunilor

Într-un mediu de business din ce în ce mai competitiv, capacitatea de a identifica tendințele și de a face prognoze precise este un avantaj important.

Departamentul HR va putea sesiza tendințele și realiza o serie de previziuni cu privire la performanțele viitoare ale angajaților. Analiza informației ne poate arăta modul în care un angajat reușește să se alinieze la valorile companiei, probabilitatea ca acesta să petreacă un anumit timp în organizație, abilitatea de a se menține la curent cu tendințele industriei.

Managementul organizației și echipa de HR vor avea, în acest fel, un instrument prețios pe care își vor baza viitoarele decizii, menite să îmbunătățească productivitatea și rezultatele angajaților.

5. Identificarea punctelor forte și a celor slabe ale echipei

Analiza datelor te va ajuta să identifici punctele tari și cele slabe ale angajaților și echipelor. Vei putea identifica, de exemplu, angajații cu potențial, viitori leaderi ai organizației, pentru care poți trasa un parcurs de dezvoltare în acest sens. Vei identifica, de asemenea, punctele de îmbunătățit pentru echipe în general și pentru fiecare angajat în parte. Domeniile în care sunt necesare competențe suplimentare vor fi și ele identificate, putându-se transforma în oportunități.
Ulterior, concluziile trase vor putea sta la baza unor decizii pentru a valorifica atuurile și a corecta punctele slabe.

6. Un sistem mai eficient și motivant de evaluare a performanțelor angajaților

Evaluarea performanțelor angajaților este unul dintre cele mai importante componente ale procesului de management al performanței.

Analiza datelor HR îți oferă posibilitatea de a crea o scală corectă a valorilor în funcție de performanțele individuale ale fiecărui angajat. Contribuțiile individuale sunt în acest fel recunoscute, performerii putând fi încurajați și recompensați în funcție de rezultate.

Un angajat este mai motivat atunci când știe că deciziile se bazează pe cifre obiective și că eforturile sale sunt vizibile.

O evaluare ce are la bază analiza informației va documenta deciziile luate atât în ceea ce privește eventualele penalizări sau demiteri, cât și promovările sau sistemele de bonusare.

Citește și: De ce să folosești o soluție HCM ca parte din strategia ta de resurse umane

Sincron HR Software îți oferă o soluție software avansată de HR Analytics

Sincron HR Software a fost conceput ca un soft de resurse umane all-in-one, destinat automatizării proceselor repetitive din cadrul departamentului de HR. O soluție modernă, la cheie, care îți va permite să automatizezi procesele specifice departamentului, cu rezultate pozitive, vizibile rapid.

Sesizând noile tendințe ale domeniului la nivel internațional, specialiștii Sincron au adăugat softului HR unul dintre instrumentele de business intelligence de top la nivel mondial – Power BI de la Microsoft – pentru a utiliza cât mai inteligent datele stocate în aplicația de resurse umane.

Este o funcționalitate disponibilă ca un serviciu complementar oricărui modul de gestiune a proceselor de HR din aplicație. Nu este necesară achiziționarea sa separată.
Soluția îți permite accesarea datelor stocate în aplicația de resurse umane. Acestea vor putea fi prelucrate în mod flexibil, din diferite perspective, pentru a obține un tablou cât mai complet al fiecărei arii de interes.

Diverși indicatori de performanță, esențiali sistemului de management al performanței din cadrul organizației, vor putea fi analizați în profunzime. Datele vor sta la baza unor viitoare decizii informate și a unor măsuri corective, acolo unde este cazul.

Citește și: Prin ce se deosebește un software HCM de alte tipuri de software HR, și ce beneficii îți oferă

În concluzie

Parcurgem o perioadă de schimbări majore în domeniul resurselor umane și nu numai. Organizațiile moderne au înțeles deja importanța digitalizării datelor și a automatizării fluxurilor de lucru, dar și a unei culturi ce se bazează pe analiza datelor și informațiilor colectate.

Odată integrată în aplicația de resurse umane, platforma software HR Data Analytics va deveni unul dintre elementele importante ale sistemului de management al performanței din organizația ta.

De la rafinarea procesului de recrutare la creșterea gradului de retenție a angajaților și până la o evaluare corectă și motivantă a acestora, fiecare decizie luată va avea o bază solidă dacă pornește de la analize în profunzime, corelate, ale datelor de HR disponibile.