De ce să folosești o soluție software HCM ca parte din strategia ta de resurse umane

26 Ianuarie 2021

Anul 2020 a scos în evidență, mai mult decât oricând, doi factori critici legați de succesul și performanța în business.

Primul se referă la experiența angajaților în companie, care are impact direct în engagement-ul oamenilor, în disponibilitatea acestora de a face lucrurile mai bine, mai rapid, mai complet sau pur și simplu altfel; toate aceste variabile au în final impact asupra profitabilității.

Al doilea factor se referă la capacitatea noastră de adaptare la noile tehnologii: companiile care au decis să-și automatizeze procesele în anii anteriori și au avut instrumente digitale deja la-ndemână au reușit să treacă mai ușor peste incertitudinile crizei.

Îți venim în întâmpinare cu tot ce trebuie să știi despre software-ul HCM sau Human Capital Management: cum poate un asemenea instrument să servească HR-ului și să-l pună în valoare ca un partener strategic cheie la nivelul C-suite, și cum poate ușura acesta munca departamentului de resurse umane din organizația ta.

Ce este HCM-ul?

Human Capital Management (HCM) este, în primul rând, un set cuprinzător de practici și instrumente utilizate pentru recrutarea, gestionarea și dezvoltarea angajaților.

La nivel strategic, HCM-ul implică o abordare a gestionării resurselor umane care consideră angajații ca fiind active în care trebuie investit și de care e nevoie să ai grijă în timp. Ca atare, ele trebuie gestionate într-o anumită manieră, pentru a reuși să li se maximizeze valoarea în cadrul business-ului. HCM-ul depășește funcțiile tradiționale, în principal administrative, ale resurselor umane. Acesta include mai multe componente strategice, cum ar fi atragere și gestionarea talentelor, cu focus pe zone cheie ca implicarea oamenilor și experiența la job.

În același timp, HCM-ul se referă și la o anumită categorie de software de resurse umane, utilizată de organizații pentru a automatiza în special procesele din această zonă de HR. Pe scurt, asta înseamnă o soluție HCM. Astfel, față de alte tipuri de software HR, un software HCM în cloud va susține și va face mai transparentă experiența angajaților, contribuind totodată la poziționarea funcțiunii de HR ca partener de business strategic.

Citește și: Cum construiești cu managementul performanței rezultate mai bune și o echipă mai puternică

Mai concret, o suită HCM include în general soluții pentru gestionarea nevoilor clasice de HR, cum ar fi cele legate de informațiile despre angajați și datele personale, politicile și procedurile, salarizare și administrarea beneficiilor, pontaj și raportare. La acestea se adaugă însă o serie mai extinsă de funcționalități care acoperă tot ciclul de viață al angajatului. Intră aici atragerea și recrutarea de noi angajați, reținerea, dezvoltarea și implicarea lor în cadrul job-ului.

De aici vine caracterul mai strategic al unei suite HCM, pentru că permite top-managementului să aibă o privire de ansamblu, de la simplul dosar al angajatului până la indicatori de resurse umane critici, cu impact in rezultatele finale ale companiei.

Citește și: A patra revoluție industrială și tendințe în HR. 5 modalități în care aceasta va afecta departamentul HR

De ce este important să folosești un software HCM în compania ta

1). Dacă îți pasă cu adevărat de factorul cel mai important al business-ului, adică de oamenii din companie, atunci sigur vei avea o strategie legată de atragerea, păstrarea, motivarea și dezvoltarea acestora. Dar acesta e doar vârful de lance. Ca să poți pune strategia în practică, ai nevoie și de un instrument care să te ajute să monitorizezi statusul implementării pe diferitele arii de HR, trendurile în organizație sau corelațiile dintre diverșii indicatori.

Citește și:  Vremea onboarding software-ului: acum, mai mult ca niciodată

2). Spre deosebire de alte tipuri de software HR, cum ar fi cele specializate pe procese (de exemplu ATS pentru software recrutare), o soluție de tip software HCM în cloud acționează la un nivel mai cuprinzător, adresând aspectele la nivel strategic, nu doar operațional/ administrativ. În acest fel, dă o perspectivă mai largă și posibilitatea implementării și urmăririi strategiei de resurse umane pe termen lung, corelând informații și metrici din diversele arii de HR.

Practic, se pornește de la viziunea de ansamblu, status-uri, nevoi, direcții de creștere, interdependențe între procesele de HR, și se merge până la aspectele pur operaționale, de implementare a diverselor proiecte. Aici se atinge și componenta de automatizare a proceselor și sarcinilor repetitive din operațional, cu ajutorul software-ului HR.

Simplificarea și automatizarea proceselor manuale, alături de accesul la date cuprinzătoare despre organizație permit leaderilor de business să înțeleagă mai bine interdependențele dintre toate componentele resurselor umane, putând contribui mai susținut, pe termen lung, la creșterea afacerii.

Citește și: Cum alegi cel mai bun software HR pentru compania ta

3). Tot la nivel strategic, un software HCM poate ajuta companiile sa fie pregătite în avans pentru noile trend-uri ale pieței muncii.

Printre factorii care își pun amprenta asupra strategiei de resurse umane a unei companii, în funcție de domeniul de business, mărimea organizației și geografie, se numără:

  • creșterea gig economy
  • schimbările demografice
  • intrarea pe piața muncii a noilor generații care au așteptări diferite de la viața profesională
  • schimbările legislative și nevoia de a reacționa rapid la ele, rămânând în conformitate cu legislația muncii, de multe ori simultan în țări diferite
  • gestionarea și utilizarea inteligentă a volumului uriaș de date colectate de HR.

O companie cu planuri mari de viitor trebuie să cunoască acești factori, să le anticipeze impactul în business, să integreze în strategie măsuri și proiecte care să țină cont de ei. Apoi, să folosească un instrument cuprinzător care să ajute atât în faza de planificare a resurselor, cât și ulterior, urmărind și optimizând modul în care este implementată strategia la nivel operațional.

4). O altă fațetă sensibilă a implementării strategiei de resurse umane ține de modul în care se realizează această implementare. Oricât de atractivă este strategia în teorie, felul în care este executată în practică are un impact major în productivitate, în engagement-ul oamenilor și în creativitatea acțiunilor. Deci, în ultimă in-stanță, execuția strategiei are impact direct în profitabilitate.

Ca atare, instrumentele care ajută la punerea în practică a strategiei, la monitorizarea și automatizarea proceselor, care fac posibilă urmărirea de indicatori și exploatarea datelor, devin foarte importante. Un software HCM ajută exact în aceaste direcții.
O soluție HCM foarte cuprinzătoare va oferi, suplimentar, funcționalități mai avansate de predictive analytics. Acestea contribuie la rolul mai strategic pe care și-l poate asuma HR-ul în managementul forței de muncă.

5). Utilizarea unui software de tip HCM aduce după sine multe avantaje de care beneficiază atât omul de HR, cât și întreaga companie. Nu în ultimul rând, o resursă prețioasă care poate fi salvată sau utilizată mai relevant este timpul. La nivelul omului de HR, timpul poate fi re-investit în creșterea calității proceselor de resurse umane și în apropierea de clienții interni, adică de angajați.

Citește și: Respectarea legislației în domeniul resurselor umane

Cele mai importante funcțiuni ale unui software pentru Human Capital Management

Creezi o strategie de management al resurselor umane în funcție de nevoile companiei și echipei tale, și vrei să te asiguri că îți construiești o forță de muncă pregătită pentru viitor. Atingerea acestor obiective ambițioase beneficiază din plin de sprijinul tehnologiei. Ai deci nevoie de un software de resurse umane care să susțină implementarea acestei strategii.

Există multiple opțiuni pe care le ai la dispoziție, de la soft-uri dedicate pe procese (ATS pentru recrutare, 360 Degree Feedback, software evaluare angajați sau OKR software pentru managementul performanței, software de salarizare, software pentru planificarea succesiunii, și multe altele) până la soft-uri HR integrate, care acoperă multiple verticale de HR și combină nevoile mai strategice, de exemplu de planificare, cu cele operaționale, de automatizare a proceselor și operațiunilor repetitive.

Vezi mai departe ce acoperă în principal o suită HCM pentru gestionarea resurselor umane, ca să știi dacă asta este varianta de soluție HR de care ai avea nevoie.

Zona de Core HR conține elemente de HR de bază și se ocupă de salarizare, de administrarea beneficiilor, de asigurarea conformității cu legislația muncii și de întreținerea datelor angajaților.

Componenta de Talent Management este acea zonă din soluția software HCM care sprijină procesele de atragere, dezvoltare și retenție a angajaților în organizație. În mod mai specific, soluția de Talent Management conține de obicei module care gestionează recrutarea, onboarding-ul noilor colegi, managementul performanței, al compensațiilor, acoperă nevoile de learning & development, planurile de carieră și managementul succesiunii.

Componenta de Workforce Management (WFM) se referă la un set integrat de procese pe care o companie le folosește pentru a optimiza productivitatea angajaților săi și a crește eficiența operațională, respectând în același timp legislația muncii și găsind soluții legale pentru a depași constrângerile generate de aceasta.

Un WFM software implică prognozarea eficientă a cerințelor de forță de muncă, gestionarea prezenței și a absențelor de la locul de muncă prin software de pontaj și managementul absențelor, crearea și gestionarea programului angajaților.

Pe lângă toate cele menționate, un software HCM în cloud mai poate include birouri de asistență dedicate HR-ului (HR Help Desks), portaluri intranet, employee self-service și manager self-service.

Iar pentru că trăim în lumea datelor și a rețelelor de socializare, anumite module din HCM mai pot conține integrări cu canale din Social Media sau diverse job board-uri, alături de instrumente de analiză a datelor de tipul People Analytics sau Business Intelligence.

Citește și: Procesele de resurse umane – experiența clasică versus softurile de resurse umane

Unde se poziționează Sincron HR Software în multitudinea de variante de software HR

Soluția Sincron HR Software a pornit la bază, în 2006, ca software de recrutare – esențial specialiștilor în recrutare în perioada de boom economic din 2007; a evoluat treptat către o soluție de Talent Management, dezvoltând ariile de onboarding, managementul performanței și training angajați, la care s-au adăugat componentele de salarizare, administrare de personal și Workforce Management (pontaj electronic, managementul absențelor, programe de lucru).

Ansamblul este completat de instrumente pentru HR reporting & analytics pe toate ariile de HR acoperite, de funcționalități care susțin self-service-ul în HR pentru orice membru al organizației, corelate cu zone individuale, personale, de tipul My Space, care facilitează comunicarea internă și self-service-ul.

Sincron HR Software este azi un HRMS cuprinzător, care acoperă o mare parte dintre componentele unei soluții software HCM în cloud ideale. Contactează-ne și descoperă live cum suntem compatibili!