Ce înseamnă HR (resurse umane), cum funcționează departamentul de resurse umane și care sunt activitățile unui specialist resurse umane sunt subiecte abordate în acest articol.
Toată lumea știe că departamentul de resurse umane face lucruri importante, nu doar apare la petrecerea de Crăciun. Însă, puțini știu care este de fapt complexitatea acestui departament.
Dacă în trecut vizitam un departament HR doar la semnarea contractului și la semnarea demisiei, în contextul actual, un departament de resurse umane eficient contribuie la creșterea organizației prin sprijinirea angajaților. Este literalmente o resursă pentru oameni.
Departamentul de Resurse Umane – pe scurt HR (Human Resources) este responsabil de gestionarea ciclului de viață al angajaților: recrutarea, angajarea, integrarea, formarea, concedierea angajaților și administrarea beneficiilor angajaților.
Resursele umane reprezintă persoanele care lucrează pentru o companie sau organizație și / sau departamentul responsabil cu gestionarea tuturor problemelor legate de angajați. Termenul de resurse umane a luat formă în prima parte a secolului XX, când a început să se pună accentul pe valoarea relațiilor de muncă și când au fost introduse noțiuni precum motivarea, comportamentul organizațional și evaluările de performanță.
Iată câteva dintre atribuțiile pe care un specialist resurse umane le îndeplinește în fiecare zi:
1. Recrutează candidați
Un specialist resurse umane trebuie să înțeleagă nevoile organizației și să se asigure că aceste nevoi sunt îndeplinite atunci când recrutează pentru poziții noi. Vorbim despre analiza pieței, consultarea stakeholderilor și gestionarea bugetelor. Un anunț pe eJobs nu este de ajuns.
Recrutarea este un proces complex, costisitor și de lungă durată: candidatul potrivit poate revitaliza o întreagă organizație, dar candidatul greșit poate aduce repercusiuni grave.
2. Angajează oamenii potriviți
Resursele umane organizează selecția (teste, interviuri), coordonează eforturile de angajare și onboardingul noilor angajați. Acest departament trebuie să se asigure, de asemenea, că toate documentele implicate în angajarea cuiva sunt completate și la zi.
3. Procesează ștatul de plată
Fiecare zi de plată trebuie să aibă taxe calculate și ore colectate. Cheltuielile trebuie rambursate și trebuie adăugate sporuri și bonusuri.
4. Efectuează acțiuni disciplinare
Poate din cauza asta HR-ul are reputație proastă. Când sunt tratate inadecvat, acțiunile disciplinare pot duce la pierderea unui angajat valoros și pot duce chiar la litigii sau la crearea unei reputații proaste. Dar, atunci când sunt tratate corect, măsurile disciplinare pot avea ca rezultat succesul unui angajat.
Cele mai bune departamente de resurse umane știu când un angajat nu este potrivit pentru o companie. Depinde de specialist HR să dezvolte o relație suficient de puternică cu managerii și angajații deopotrivă pentru a identifica coeziunea și sănătatea unei echipe.
5. Actualizează politicile
Organizațiile sunt dinamice și se schimbă de la un an la altul. La fel și politicile lor. Este responsabilitatea departamentului de resurse umane să facă actualizări oficiale ale politicilor și să sugereze modificări ale politicilor atunci când acestea nu mai servesc companiei sau angajaților.
6. Realizează prognoza in evidența angajaților (forecast)
Departamentul de resurse umane are o evidență a tuturor angajaților, dar și o prognoză a locurilor disponibile. Aceste înregistrări îi ajută pe angajatori să identifice lipsurile de competențe pentru a ajuta în procesul de angajare.
7. Efectuează analiza beneficiilor
Brandul de angajator este de o importanță primordială atunci când compania vrea să atragă cele mai bune talente. Un recrut promițător poate alege o altă companie cu un salariu mai mic dacă beneficiile sunt mai atractive. HR ar trebui să investigheze în mod obișnuit companii similare pentru a vedea dacă beneficiile lor sunt competitive.
Citește și: Cum eficientizezi procesul de onboarding în cadrul companiei tale
În afară de exemplele de mai sus, care sunt în mare parte responsabilități operaționale, un departament HR ajută angajații să prospere astfel:
1. Dezvoltarea carierei
Companiile știu că este mai ieftin și mai eficient să păstrezi un angajat decât să angajezi altul în locul lui. Intră în atribuțiile departamentului de Resurse Umane să ofere variante de promovare în carieră pentru a asigura fiecărui angajat un viitor lung în cadrul companiei.
2. Educație continuă
Uneori, creșterea în carieră menționată mai sus necesită o pregătire suplimentară. Compania poate oferi asistență educațională, iar departamentul de HR poate ajuta la stabilirea cursurilor și a programelor de formare. De asemenea, un specialist resurse umane poate colabora cu managerii pentru a se asigura că programul de lucru al angajatului este suficient de flexibil pentru a permite angajatului să participe la cursuri.
3. Formarea și sprijinirea managerilor
HR poate asista managerii în formarea lor, asigurându-se că departamentele și echipele sunt cât mai funcționale posibil. Aceasta poate include cursuri de formare periodice pentru manageri.
4. Sprijinirea sănătății și bunăstării
Este important să ne amintim că angajații sunt oameni și că fiecare dintre ei vor trece prin anumite evenimente în viață: probleme de sănătate, sarcini și nașteri etc. Departamentul de resurse umane poate ajuta la sprijinirea angajaților în oricare dintre aceste circumstanțe.
Departamentul de resurse umane trebuie să se concentreze eforturile în cinci direcții:
1. Definește și promovează scopul organizației, astfel încât angajații unei companii să fie capabili să îl formuleze clar. De asemenea, angajații trebuie să înțeleagă modul în care eforturile lor se conectează sau se aliniază cu scopul organizației.
2. Recrutează cei mai potriviți oameni prin crearea și propunerea de valoare pentru angajați (EVP): marketingul fals și concepțiile greșite despre o organizație sunt două dintre principalele motive pentru care relația angajator-angajat eșuează. Prin urmare, companiile trebuie să ofere informații adevărate și precise, astfel încât să nu inducă în eroare potențialii angajați.
3. Descoperă punctele forte ale angajaților: companiile trebuie să depună toate eforturile pentru a înțelege ceea ce candidații și angajații fac cel mai bine și să-i pună în roluri în care se potrivesc perfect și în care pot ajuta compania să crească.
4. Asigură o consistență organizațională între obiectivele și realizările organizației pentru a deveni de succes și durabilă.
5. Măsoară aceiași indicatori în cadrul tuturor departamentelor pentru a se asigura că toată lumea știe exact la ce nivel este organizația în orice moment și care este scopul.
Citește și: Managementul performanței: ce este și cum te ajută automatizarea acestui proces în organizație?
Datorită numeroaselor domenii ale managementului resurselor umane, este tipic ca profesioniștii din acest domeniu să posede o expertiză specifică în unul sau mai multe domenii. Doar câteva dintre joburile conexe pentru profesioniștii în resurse umane includ:
|
|