Cum motivăm muncitorii la început de an

20 Ianuarie 2020

Muncitorii sau cei angrenați în desfășurarea de activități elementare, fie că vorbim despre angajații fabricilor, despre cei din construcții, retail sau din alte domenii, sunt esențiali pentru activitatea multor companii. De motivarea lor depinde o bună desfășurare a întregii activități organizaționale.

Dacă vorbim despre aceștia, două abordări de management sunt utilizate în general:

  • Abordarea autoritară, cea prin care managementul este cel care impune direcția, fără consultarea personalului din zona producției. Părerile muncitorilor nu sunt luate în considerare de către manageri. Prin deciziile luate, se urmărește în general maximizarea productivității companiei.
  • Abordarea participativă, prin care muncitorii sunt incluși în procesul decizional al companiei. Managerul poate, de exemplu, să ceară părerea muncitorilor în ceea ce privește obiectivele echipei și ale companiei. Muncitorii vor fi, cu siguranță, motivați să ia parte la implementarea unor strategii la crearea cărora au contribuit prin input direct. Este o abordare care, în timp, ar putea crește productivitatea și profitabilitatea companiei, crescând și rata de retenție a anagajaților, așa cum subliniază și CDL Insight Consulting®, una dintre companiile de top de consultanță în management.

Indiferent de abordarea de management al performanței aleasă, muncitorii sunt pentru multe organizații cea mai importantă dintre resurse. Motivarea acestora este deosebit de importantă, cu efecte directe asupra productivității și, implicit, a profitului companiei.

Citește și: Cum alegi o aplicație de managementul performanței și care sunt beneficiile automatizării acestui proces pentru organizația ta?

Motivarea angajaților din producție

În 2020, piața muncii din România se confruntă cu o lipsă de personal calificat. Lipsa se resimte și la nivelul personalului din producție, motivul principal fiind migrarea forței de muncă în țările vestice.

Cu atât mai importantă este o strategie coerentă de motivare a acestor angajați. Iată câteva lucruri pe care le poți face pentru a motiva muncitorii români:

1. Salarii în media pieței sau peste

Pentru personalul din producție, oferirea de salarii peste media pieței este principalul factor de motivație. O strategie coerentă de creștere a acestora – bazată pe performanțele individuale, dar și pe vechimea în muncă și în companie, pot da rezultate pozitive.

2. Diverse bonusuri și facilități

Salariații cu venituri mici vor aprecia bonusurile și diversele facilități oferite de angajator. Bonurile de masă sunt cele mai populare venituri extra-salariale, dar există și posibilitatea oferirii de tichete cadou, de creșă sau chiar pentru vacanțe. Toate acestea au și beneficii fiscale pentru angajator.

Aceștia vor aprecia, de asemenea, diverse alte facilități precum bursele oferite copiilor, diverse reduceri la magazinele cu care poți încheia parteneriate sau oferirea unor cadouri pentru cei mici cu diverse ocazii (începutul școlii, ziua copilului, sărbătorile de iarnă, etc).

3. Furnizarea instrumentelor necesare desfășurării activității

Vorbim aici despre echipamentul de protecție, atunci când acesta este necesar, dar și diversele instrumente de care angajatul are nevoie în activitatea sa. Lipsa celor necesare poate conduce la un sentiment de frustrare pentru angajat, dar și la întreruperea producției – atunci când continuarea activității depinde de acestea.

4. Un mediu organizat, în care salariatul își vede recompensate eforturile

Mulți dintre salariații români își doresc un tratament corect din partea angajatorului, în care eforturile sale să fie recunoscute și recompensate. Aceștia apreciază existența unei evidențe clare a orelor suplimentare lucrate, în vederea recompensării acestora.

Promovarea în funcție de abilități și competențe este de asemenea un factor motivant pentru lucrătorii din zona producției. Un mediu de lucru organizat este o altă cerință a muncitorilor români.

Atunci când există ture, de exemplu, e bine ca acestea să fie organizate corespunzător și în mod corect pentru salariați. Modulul de pontaj al unei aplicații de resurse umane va fi, din acest punct de vedere, un instrument foarte util angajatului din departamentul HR.

Citește și: Cum alegi o aplicație de pontaj și care sunt beneficiile instalării unei soluții automatizate pentru această activitate?

Angajații sunt cea mai importantă resursă a unei companii, iar motivarea acestora este esențială pentru progresul organizațional. Muncitorii au un rol cheie în fabrici sau în construcții, în retail sau agricultură, în industria gazului și petrolului, ca și în multe altele. Productivitatea acestora depinde de modul în care angajatorul știe să îi implice și să îi motiveze.

Citește și: Cum te ajută o funcționalitate de HR Analytics în procesul de management al performanței