Anul 2023 a debutat cu o serie de modificări importante cu impact asupra domeniului HR. Este important să cunoști aceste aspecte ce țin de legislația de resurse umane, pentru a putea lua măsurile necesare alinierii organizației din care faci parte la noile reglementări.
Pe scurt, asistăm la schimbări atât în ceea ce privește facilitățile fiscale acordate în domeniul construcțiilor, cât și cele din sectorul agricol și industria alimentară. Există o serie de modificări referitoare la salariul minim brut și deducerile acordate angajaților, avem două plafoane asupra beneficiilor pentru salariați, dar și modificări survenite în modul de completare a declarației 112.
Este esențial ca membrii departamentului HR să fie la curent cu toate aceste modificări, pentru a putea gestiona eficient personalul, dar și beneficiile și compensațiile acordate acestora.
Am sintetizat, în cele ce urmează, principalele modificări de legislație și facilități fiscale cu impact asupra departamentului de Resurse Umane. Toate acestea au fost integrate deja în aplicația Sincron HR Software, pentru ca utilizatorii noștri să respecte încă din primele zile ale anului modificările apărute, cu eforturi minime de documentare și implementare din partea acestora.
O serie de domenii de activitate beneficiază în România de facilități fiscale, menite a proteja personalul care lucrează în aceste industrii. Începând cu 1 ianuarie 2023, aceste facilități fiscale au suferit o serie de modificări.
Astfel, în domeniul construcțiilor, conform noilor reglementări, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este stabilit la suma de 4.000 lei lunar, pentru normă întreagă. Măsura este aplicabilă doar persoanelor care sunt încadrate în România în baza unui contract individual de muncă, nu și celor ce lucrează în baza unui contract de mandat, ucenicilor, zilierilor sau personalului încadrat în alt mod.
Dacă vorbim despre facilitățile fiscale din sectorul agricol și industria alimentară, acestea se vor aplica doar persoanelor încadrate în baza unui contract individual de muncă, iar salariul minim brut pe țară garantat în plată în aceste sectoare este de 3000 lei.
Citește și: Program resurse umane: Importanța unui sistem payroll în strategia de salarizare
Salariul minim brut pe țară garantat în plată este, începând cu data de 1 ianuarie 2023, de 3.000 lei/lună (comparativ cu 2.550 lei în 2022).
Angajații plătiți cu salariul minim brut pe țară vor beneficia de o scutire de taxe salariale pentru suma de 200 de lei. Astfel, salariații care în 2023 au salariul de încadrare salariul minim brut pe țară (3.000 lei) vor fi scutiți de taxele salariale pentru 200 de lei din această sumă.
Citește și: 3 variante de soft pontaj electronic și cum te ajută în optimizarea departamentului de HR
Deducerea personală de bază este suma care diminuează baza de calcul a impozitului pe salarii la unitatea unde salariatul are funcția de bază și se va acorda pentru angajații care au un venit lunar brut de până la 2000 lei peste nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna de realizare a venitului.
S-au stabilit, de asemenea, o serie de deduceri suplimentare, pentru anumite categorii de salariați.
Avem o deducere suplimentară de 15% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata pentru persoanele fizice cu vârsta de până la 26 de ani care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la 2000 de lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară.
Noile prevederi stabilesc, de asemenea, și o deducere suplimentară în valoare de 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani care se află în întreținerea salariatului, dacă acesta este înscris într-o unitate de învățământ. De această deducere va beneficia doar unul dintre părinți.
Citește și: Procesele de resurse umane – experiența clasică versus softurile de resurse umane
Începând cu 01.01.2023, se stabilesc anumite beneficii ce pot fi obținute de salariați, în limita a două plafoane lunare, stabilite în cascadă. Un prim plafon se stabilește în funcție de plafoanele individuale pe categoriile de venituri stabilite prin Codul Fiscal.
În funcție de tipul de activitate desfășurat, salariații pot avea ca beneficii:
După stabilirea plafoanelor individuale, sumele încadrate în plafoane pentru toate categoriile de venituri menționate mai sus se adună. Suma totală rezultată se compară cu un nou plafon (Plafon 2) egal cu 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
Astfel, doar suma încadrată în acest nou plafon rămâne neimpozabilă la salariat, sumele ce depășesc acest plafon devenind taxabile cu toate taxele salariale.
Citește și: Cum construiești cu managementul performanței rezultate mai bune și o echipă mai puternică
În România, Codul Fiscal cunoaște o serie de modificări relativ frecvente. Am asistat, de exemplu, la schimbări majore în 2018, 2019 și 2020, dar și începând cu 1 ianuarie 2023. Este foarte important ca salariații departamentului HR să fie la curent cu noile reglementări și să poată lua măsurile necesare conformării.
Cum te ajută un software HR performant? Acesta va monitoriza și va integra cu rapiditate toate modificările fiscale apărute, pentru ca tu să te conformezi rapid noilor prevederi. Economisești, în acest fel, timpul și efortul necesar monitorizării, înțelegerii și aplicării noilor prevederi.
De exemplu, programul software de resurse umane Sincron HR Software a integrat, încă de la începutul anului, toate modificările prevăzute de noul cod fiscal. Clienții noștri au primit o detaliere a acestor modificări, care au fost integrate automat, în marea lor majoritate.
Acolo unde a fost nevoie de intervenția departamentului HR pentru eventuala completare a documentației solicitate angajaților pentru conformare, acesta a primit indicații precise în legătură cu documentele solicitate, motivul și modul în care acestea vor fi încărcate în aplicația de resurse umane.
Clienții noștri au primit suport și punctual, în funcție de industria în care activează, pentru a se putea conforma noilor reglementări. Întreg procesul a fost gândit pentru ca fiecare dintre companiile ce utilizează softul de resurse umane Sincron HR Software să se conformeze integral noilor reglementări, dar și să poată identifica impactul acestora asupra companiei și a angajaților, cu minim de efort din partea personalului intern.